ȘTIRILE ZILEI: CFR Cluj este campioana României pentru a treia oară la rând

Cele mai importante știri din sport sunt în fiecare zi pe site-ul Superbet și în aplicație. 

𝗣𝗟𝗔𝗬-𝗢𝗙𝗙 𝗥𝗢𝗠𝗔̂𝗡𝗜𝗔

CFR Cluj s-a impus cu 3-1 în fața Universității Craiova, în deplasare, și a devenit campioana României pentru a treia oară la rând și a șasea oară în istoria clubului. La finalul partidei, portarul Giedrus Arlauskis a anunțat că va pleca de la formația din Gruia. 

𝗣𝗟𝗔𝗬-𝗢𝗨𝗧 𝗥𝗢𝗠𝗔̂𝗡𝗜𝗔

FRF a anunțat că barajul de menținere/promovare se va disputa la 9 și 12 august, ceea ce înseamnă că Dinamo nu mai poate disputa meciurile restante pe care le are. În acest moment, alb-roșiii ocupă penultimul loc, direct retrogradabil, și nu pot urca mai sus în clasament. LPF trebuie să ia o decizie în privința ierarhiei finale. Printre soluții, pierderea tuturor meciurilor la masa verde de către Dinamo sau întocmirea clasamentului pe baza raportului puncte/meci. 

𝗧𝗘𝗡𝗜𝗦

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Palermo, după ce a pierdut în fața Sarei Errani, scor 5-7, 6-1, 4-6, în cel mai spectaculos meci al zilei. Și Irina Begu a părăsit competiția, fiind învinsă de Laura Siegemund, scor 3-6, 4-6. În calificări, Laura Ioana Paar a cedat în ultimul tur în fața rusoaicei Liudmila Samsonova (2-6, 6-7). 

𝗡𝗕𝗔

Memphis Grizzlies a pierdut și al treilea meci din „bula” de la Orlando, 99-109 cu New Orleans Pelicans, iar calificarea în play-off este pusă în pericol. Alte rezultate: Miami - Toronto 103-107, Washington - Indiana 100-111, Philadelphia - San Antonio 132-130, Oklahoma City - Denver 113-121, Utah - LA Lakers 108-116. 

𝗡𝗛𝗟

Carolina Hurricanes a câștigat cu 4-1 în fața lui New York Rangers și a dus scorul seriei la 2-0. Alte rezultate: Calgary - Winnipeg 2-3 (1-1 la general), Tampa Bay - Washington 3-2, Las Vegas - Dallas 5-3, Pittsburgh - Montreal 3-1 (1-1 la general), Edmonton - Chicago 6-3 (1-1 la general). 

Sursa foto: sportpictures.eu