ȘTIRILE ZILEI! CFR Cluj a câștigat Supercupa României; Nicolae Stanciu, eliminat din Europa League

Îți aducem și azi cele mai importante știri din sport.

SUPERCUPA ROMÂNIEI

CFR Cluj a învins-o la loviturile de departajare pe FCSB, formație cu care se va lupta și în play-off  pentru titlu, și a câștigat pentru a 4-a oară în istorie Supercupa. Cele două echipe s-au anihilat reciproc în primele 90 de minute, dar clujenii au transformat toate penalty-urile, în timp ce Perianu și Șut au ratat pentru echipa lui Toni Petrea.

EUROPA LEAGUE

Slavia Praga, cu Nicolae Stanciu titular, nu a avut nicio șansă în returul cu Arsenal. „Tunarii” au câștigat cu 4-0 și s-au calificat în semifinalele competiției. O altă formație din Anglia, Manchester United, s-a impus și în returul cu Granada, scor 2-0. Villarreal a câștigat cu Dinamo Zagreb, scor 2-1, în timp ce AS Roma merge mai departe în competiție după remiza din retur cu Ajax, scor 1-1.

LIGA SECUNDĂ

ASU Poli a condus-o pe Rapid cu 1-0 până în minutul 85, dar nu s-a ales cu niciun punct din acest meci. Giuleștenii au întors rezultatul pe final, prin golurile reușite de Bălan și Sefer, și au revenit pe primul loc, având trei victorii în primele trei partide din play-off.

TENIS

Rafa Nadal s-a calificat fără emoții în sferturile turneului de la Monte Carlo, după ce l-a învins în două seturi pe Grigor Dimitrov, scor 6-1, 6-1. În schimb, Novak Djokovic, liderul mondial, a fost eliminat în optimi de către britanicul Daniel Evans, care s-a impus în două seturi, scor 6-4, 7-5.

Sursa foto: sportpictures.eu