Real Madrid - Villarreal: meciul care îi poate aduce lui Zidane al doilea titlu pe banca „los blancos”

de Mihai Mateaș

Real Madrid a suferit cu Granada, după ce făcuse o primă repriză excelentă, dar grație lui Courtois a reușit să plece cu toate punctele de pe Nuevo Los Carmenes. „Galacticii” au câștigat cu 2-1, punctând a zecea victorie consecutivă cu Granada, și sunt acum la un pas de titlul cu numărul 34 în La Liga și al doilea din cariera lui Zizou.

Pentru formația madrilenă au marcat Mendy, aflat la primul său gol în 17 meciuri în tricoul „blanco”, și Benzema, care a reușit golul său cu numărul 19 din actualul sezon și al 12-lea all-time împotriva Granadei, „victima” sa preferată.

NUMĂR RECORD DE MARCATORI PENTRU REAL MADRID

22 de jucători au marcat în acest sezon pentru Real Madrid, dintre care 21 în La Liga. Din jucătorii de câmp din lotul lui Zizou, doar Militao nu a reușit încă să-și treacă numele pe lista marcatorilor. Performanța „albilor” este un record all-time în prima ligă din Spania, chiar dacă precedentul era tot al Realului, din sezonul 1995/1996 (19 marcatori diferiți).

Victoria madrilenilor de pe Nuevo Los Carmenes a fost a noua consecutivă a lui Real Madrid, o premieră pentru antrenorul francez al „galacticilor”. Zidane n-a reușit niciodată până acum, în carieră, să câștige nouă partide oficiale la rând. Joi, în runda cu numărul 37, Real Madrid poate deveni matematic campioană dacă o învinge pe Villarreal sau dacă Barcelona nu câștigă cu Osasuna.

COURTOIS, ÎN FORMĂ EXCELENTĂ

Tot la meciul cu Granada, Thibault Courtois a reușit să ajungă la 506 minute consecutive fără gol primit, recordul acestui sezon pentru un portar. Ter Stegen (Barcelona) a reușit o serie de 500 de minute în actuala ediție de campionat, iar Oblak (Atletico) s-a oprit la 447 de minute.

În acest moment, există 81 de combinații posibile de rezultate în ultimele patru meciuri care contează rămase (două ale lui Real Madrid și două ale Barcelonei). În funcție de rezultatele posibile în aceste patru partide, probabilitățile sunt următoarele: 96,3% Real Madrid, 3,7% Barcelona.

VILLARREAL NU MAI E ÎN FORMA DE ACUM CÂTEVA ETAPE

„Galacticii” depind, așadar, doar de ei pentru a câștiga titlul încă de joi. Dacă nu reușesc să câștige, iar Barcelona se impune cu Osasuna, deznodământul se amână pentru ultima etapă, cu Leganes.

Villarreal a pierdut în runda precedentă, 1-2 acasă, cu Sociedad, și este la a doua înfrângere în ultimele trei etape. „Submarinul galben” a pierdut din elanul cu care abordase campionatul după reluarea sezonului, dar rămâne în luptă pentru un loc de Europa League.

Echipa din Castellon este pe 5, cu două runde înainte de finalul sezonului, dar Getafe și Real Sociedad sunt la doar trei puncte distanță, ambele având câte 54.

REAL MADRID, INVINCIBILĂ ACASĂ

Villarreal este o echipă destul de eficientă „afară”, fiind pe locul patru în clasamentul meciurilor din deplasare, după Real, Sevilla și Barcelona, dar „galacticii” sunt invincibili acasă în acest sezon de Primera.

Cu 14 victorii și patru remize pe teren propriu, Real Madrid este a doua, după Barcelona, cu cele mai multe puncte obținute acasă.

Să nu uităm, însă, că, de la reluarea competiției, Real Madrid câștigă meci de meci, ajungând, așa cum am mai zis, la nouă victorii la rând. Așteptarea și dorința de a cuceri cât mai rapid titlul îi va face pe „los blancos” să dea totul acasă, pe arena Alfredo di Stefano, pentru a sărbători titlul pe teren propriu.

Chiar și în cazul unui eșec, Villarreal e puțin probabil să rateze unul dintre cele două locuri de Europa, mai ales că în ultima etapă joacă acasă cu Eibar, echipă fără obiectiv după ce s-a salvat matematic de la retrogradare.

DOUĂ DINTRE CELE MAI OFENSIVE ECHIPE

Zidane are doar trei absențe pentru acest duel: Nacho, Marcelo și Mariano. Dincolo, „Submarinul galben” nu poate miza pe Barbossa, suspendat, respectiv Funes Mori, Bacca și Paco Alcacer, accidentați. Golgheterul echipei, Gerard Moreno, autor a 16 goluri, va reveni însă în lot după etapa de suspendare ispășită cu Sociedad.

Se întâlnesc două dintre cele mai ofensive echipe din La Liga, ocupantele locurilor 2 și 3 în clasamentul golurilor: 66 pentru Real, 58 pentru Villarreal. În schimb, când vine vorba despre apărare, diferența este uriașă. Real Madrid are cea mai bună defensivă din campionat, cu doar 22 de goluri încasate, în timp ce Villarreal a primit mai mult decât dublu: 47.

În tur, pe Estadio de la Ceramica, cele două formații au remizat, 2-2. De altfel, trei din ultimele patru dueluri directe s-au încheiat cu același scor: 2-2. În cinci din ultimele șase dueluri directe s-au marcat peste 2,5 goluri și în șase din ultimele șapte au înscris ambele formații (GG).

Sursa foto: Guliver / Getty Images