Newcastle – West Ham: Gazdele au marcat cel puțin 2 goluri în ultimele 3 partide directe

de Marius Huțu

Newcastle și West Ham United se înfruntă sâmbătă, de la ora 14:30, într-un joc din cadrul etapei a 32-a în Premier League. Ambele formații trăiesc la intensitate maximă pe finalul acestui sezon, doar că obiectivele lor sunt diferite.

NEWCASTLE ȘI-A „RECÂȘTIGAT” OAMENII DE ATAC

Newcastle vine cu un alt impuls la acest joc, după ce în ultima rundă a câștigat cu 3-2 la Burnley și s-a îndepărtat la 6 puncte de zona retrogradării. Managerul Steve Bruce i-a recuperat pe Allan Saint-Maximin și Callum Wilson, poate cei mai importanți oameni de atac ai echipei în acest sezon, iar impactul lor s-a văzut imediat. În special în ceea ce îl privește pe francez, care în 7 minute după ce a intrat, a pasat decisiv și a marcat golul victoriei. De altfel, Allan Saint-Maximin a devenit primul fotbalist al „coțofenelor” din ultimii 5 ani care a oferit un assist și a înscris, după ce a intrat în repriza a doua.

Gruparea de pe St. James Park a întrerupt astfel o serie de 7 partide fără victorie, care au adus-o, de altfel, într-o situație destul de disperată. Acum, Newcastle încearcă să obțină și prima victorie pe teren propriu după mai bine de 2 luni. Ultima victorie datează din 6 februarie, de la disputa cu Southmapton (scor 3-2). „Coțofenele” au totuși patru jocuri la rând în care nu au mai pierdut pe St. James Park. Ultimele trei dispute au fost încheiate la egalitate, este adevărat, și cu multă șansă: 1-1 cu Wolves, 1-1 cu Aston Villa și 2-2 cu Tottenham.

Gazdele au un program destul de complicat până la finalul sezonului, astfel că va conta fiecare punct pe care l-ar putea câștiga cu West Ham. Steve Bruce mai are patru jucători indisponibili, cel mai important fiind căpitanul Jamaal Lascelles. Mai lipsesc Fabian Schar, Isaac Hayden și Ryan Fraser.

JESSE LINGARD ESTE UNUL DINTRE CEI MAI ÎN FORMĂ JUCĂTORI

West Ham United visează cu ochii deschiși la un loc în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, cu 7 etape înainte de final fiind în Top 4, chiar la un punct distanță de Leicester (locul 3). „Ciocănarii” au redus distanța față de podium după ultima etapă, când au au reușit să învingă trupa lui Brendan Rodgers cu scorul de 3-2.

Băieții lui David Moyes au reușit în ultimele trei runde să înscrie de fiecare dată câte 3 goluri, să conducă de fapt cu 3-0. Arsenal a reușit să revină în partea secundă și a egalat la 3-3. În schimb, Wolverhampton și Leicester au redus doar două goluri din diferență. West Ham are în prezent poate cel mai în formă jucătror din Premier League, este vorba despre Jesse Lingard. Mijlocașul împrumutat de la Manchester United a realizat o „dublă” cu Leicester și a ajuns la 8 goluri în cele 9 partide susținute la noua lui echipă.

Întâlnirea de pe St. James Park pare vitală pentru West Ham, în tentativa de a termina în Top 4. În cazul în care vor obține toate cele 3 puncte, „ciocănarii” vor aborda derby-ul cu Chelsea din etapa viitoare de pe un loc de Liga Campionilor. Meci care ar putea însemna și „finala” sezonului pentru David Moyes & Co.

Oaspeții vor fi în continuare fără atacantul Michail Antonio și mijlocașul Declan Rice. Problemele medicale încep să se înmulțească, Creswell și Noble au ieșit accidentați cu Leicester, dar se speră că aceștia vor fi recuperați până la ora jocului.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM

  • Newcastle a câștigat partida din prima etapă de la Londra cu 2-0 și a ajuns la 3 jocuri directe la rând fără înfrângere. În toate acestea a înscris de fiecare dată cel puțin câte 2 goluri.
  • West Ham United este „victima” preferată a lui Callum Wilson. Atacantul gazdelor a marcat 8 goluri în 9 partide desfășurate împotriva „ciocănarilor”.
  • Deși pare de necrezut, West Ham este neînvinsă de 22 de jocuri în partidele susținute în compania adversarilor aflați în a doua jumătate a ierarhiei, de la revenirea lui David Moyes (14 victorii și 8 egaluri).

Sursa foto: Getty Images