Newcastle – Tottenham: Jose Mourinho & Co luptă pentru calificarea în Europa League

de Marius Huțu

Newcastle și Tottenham se vor afla față în față miercuri, de la ora 20:00, într-un joc din etapa a 36-a în Premier League. Partida are miză în primul rând pentru formația lui Jose Mourinho, care încearcă să se califice în Europa League.

NEWCASTLE NU POATE SPERA LA MAI MULT DE LOCUL 11

Newcastle este pe locul 13 cu 43 de puncte și pare că și-a încheiat sezonul după ultimele trei rezultate: 2-2 cu West Ham (pe teren propriu), 0-5 cu Manchester City (deplasare) și 1-2 cu Watford (deplasare). Astfel, tot entuziasmul câștigat după restart, când a obținut șapte puncte din nouă posibile, cu două victorii incluse la diferență de trei goluri cu Sheffield United și Bournemouth, s-a mai atenuat.

Pentru ultimele trei etape, „coțofenele” nu pot spera la mai mult de locul 11, fiind la două puncte de Everton. De asemenea, mai pot pierde maximum un loc în ierarhie, Crystal Palace având un handicap de un punct. În aceste condiții, Newcastle se poate gândi în liniște la strategia pentru următorul sezon.

Steve Bruce nu va putea conta pe fundașul stânga Danny Rose. El este împrumutat la Tottenham, astfel că nu are drept de joc, chiar dacă fotbalistul nu mai are niciun viitor la formația londoneză. În aceste condiții, prima opțiune este spaniolul Javier Manquillo.

TOTTENHAM, VICTORIE DE MORAL ÎN ULTIMA ETAPĂ

Dacă Newcastle nu este apăsată de nicio miză, Tottenham încă trebuie să lupte pentru a se califica în Europa League. De Champions League nu mai poate fi vorba, londonezii având un handicap de șapte puncte, care nu mai poate fi recuperat în trei etape.

Trupa lui Jose Mourinho începe runda de pe locul 8 cu 52 de puncte, fiind în urmărirea echipei Wolverhampton, care ocupă locul 6, având un avans de trei puncte. Locul 7 va fi de asemenea eligibil pentru Europa League, dacă Arsenal nu câștigă FA Cup. În acest caz, londonezii ar avea de recuperat două puncte față de Sheffield United.

La sfârșitul săptămânii trecute, Tottenham a obținut una dintre cele mai importante victorii ale sezonului, după ce a câștigat derby-ul nordului Londrei cu Arsenal, scor 2-1. Londonezii au avut un sezon bun pe teren propriu, având a treia linie de clasament. În schimb, în deplasare au obținut numai trei victorii în 17 partide, motiv pentru care au și ajuns în zona de mijloc a clasamentului. Până la final, Tottenham mai joacă în deplasare acest meci plus unul cu Crystal Palace în ultima etapă.

De la ultimul succes „afară” au trecut cinci luni, după un 3-2 cu Aston Villa. Este și singurul joc în care a plecat cu toate punctele din deplasare în 2020.

CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM

  • Newcastle a produs surpriza în partida tur, după un succes cu scorul de 1-0 la Londra. 
  • Trei din ultimele cinci jocuri directe s-au terminat cu scorul de 1-0 pe tabela de marcaj. Două victorii au fost ale echipei Tottenham. Londonezii și-au completat bilanțul pozitiv în această perioadă cu alte două succese, 2-0, respectiv 2-1, ambele realizate în deplasare. 
  • Formația lui Steve Bruce vine după patru jocuri de over 2,5 goluri.

Sursa foto: Guliver / Getty Images