Gaz Metan speră să-și continue rezultatele bune de pe propriul teren

de Levente Balint

Etapa a 3-a din Liga va fi deschisă de două formații în ale căror prime meciuri s-a marcat foarte puțin. Gaz Metan Mediaș, gazda partidei de vineri, 30 iulie, ora 19:00, a învins-o greu acasă în runda inaugurală, cu 1-0 pe CS Mioveni, iar apoi a cedat ”afară” la Farul cu 0-2. În ambele meciuri s-a dictat câte un penalty ”pro”, respectiv unul ”contra”, ambele execuții fiind transformate. Mai șifonată a ieșit gruparea oaspete: FC Argeș a cedat cu 0-1 la Universitatea Craiova, apoi cu același scor a pierdut acasă cu UTA.

Aceste scoruri sunt în nota rezultatelor din cele trei partide directe jucate în stagiunea anterioară. În sezonul regulat, Gazul a învins acasă cu 2-0 și a scos un 1-1 în Trivale, pentru ca în ”play-out” să fie 1-1 la Mediaș. Cele trei jocuri amintite au venit după o pauză de 11 ani la capitolul confruntări oficiale ”head-to-head”. În total, din nouă confruntări competitive, piteștenii conduc cu 3-2 la victorii.

FĂRĂ EȘEC DOMESTIC DIN MARTIE

Trei din ultimele patru meciuri ale Gazului au avut ”0-2 goluri” la final, echipa sibiană continuând să fie la fel de pragmatică de când a fost preluată în iarnă de Mihai Teja.

Principalul atu pentru medieșeni pare să fie factorul terenului propriu. ”Alb-negrii” au ajuns la șapte meciuri la rând de Liga 1 fără înfrângere la Mediaș. Ultimul insucces domestic datează din 12 martie a.c., 0-2 cu Universitatea Craiova. De asemenea, ”găzarii” au trei victorii la rând repurtate acasă.

Altfel, este interesant că Gazul consemnează remize mai puține, având doar două ”draw”-uri în ultimele zece meciuri de campionat.

ÎN CĂUTAREA GOLULUI

Jocul argeșenilor nu a fost unul decepționant în primele 180 de minute ale actualului sezon, dar ”alb-violeții” încă nu au reușit să marcheze. Pentru a compensa plecarea goleadorului Malele, piteștenii tocmai ce l-au semnat pe Said Ahmed, ghanez de 28 de ani care a trecut pe la Inter, Genoa, Hajduk Split sau Rio Ave.

Cinci eșecuri la rând au ”alb-violeții”, toate la limită, patru dintre ele fiind suferite cu scorul de 0-1. Practic, echipa pregătită de Andrei Prepeliță are doar o victorie în ultimele șapte partide de Liga 1.

Nici în duelurile recente ale argeșenilor nu se marchează mult: doar două din ultimele lor șapte partide au avut ”Over 2,5 goluri”.

Sursa foto: sportpictures.eu