Chindia - Hermannstadt: sibienii nu au pierdut niciodată contra târgoviștenilor, în timp regulamentar

de Levente Balint

Prima etapă din play-out ne aduce un meci în care, inclusiv după înjumătățirea punctelor, pe cele două echipe le despart șapte lungimi. Chindia Târgoviște, amfitrioana meciului de la Buzău de sâmbătă, 17 aprilie, ora 15:00 este pe locul 8, cu 20 de puncte. Oaspeții sunt clasați pe 15,  cu 13 puncte, tot atâtea câte are și Politehnica Iași, cea care la un moment dat părea condamnată la retrogradare.

CHINDIA S- A IMPUS CU HERMANNSTADT DOAR DE LA PUNCTUL CU VAR!

Este curios istoricul meciurilor directe. Din zece partide oficiale jucate între cele două trupe, avem cinci victorii ale sibienilor, respectiv cinci remize. Practic, Chindia nu s-a impus niciodată în fața lui Hermannstadt în timp regulamentar. Singurul triumf al dâmbovițenilor este cel  din 27 noiembrie 2020, când aceștia au învins în Cupa României, la loviturile de la 11 metri, scorul fiind 1-1 după 120 de minute.

Hermannstadt a marcat cel puțin gol în fiecare vizită pe terenul Chindiei. De asemenea, jocurile ”H2H” nu sunt foarte spectaculoase. Opt din cele zece dueluri directe au avut ”0-2 goluri” la final.

ÎȘI CONTINUĂ GAZDELE TRASEUL BUN?

Chindia a fost una din surprizele plăcute ale sezonului regulat. În ultima etapă, a fost la un moment dat în play-off, pentru câteva minute. Echipa lui Emil Săndoi a deschis scorul în meciul de la Argeș, dar a pierdut cu 1-3 și a ratat astfel o calificare neașteptată în Top6.

Târgoviștenii au arătat ca o formație foarte echilibrată, reușind să fie mereu în zona play-off, deși au cel mai slab atac din L1, cu 24 de goluri marcate. Logic, media generală de goluri din jocurile Chindiei este mică, de 1,7 / meci.

Cum nu joacă în orașul de domiciliu, Chindia a părut afectată că a fost mereu pe drumuri. Până acum, târgoviștenii au scos numai 19 puncte în calitate de gazde. De asemenea, să precizăm că ultimele 13 meciuri oficiale de pe terenul Chindiei au avut toate scoruri la o diferență de cel mult un gol.

CEA MAI SLABĂ ECHIPĂ EXTERNĂ

Numirea lui Eugen Beza a dat rezultate: a fost 4-1 la debutul acestuia, în fața Argeșului. În ultima etapă a sezonului regulat însă, sibienii au pierdut cu 0-1 la Iași. 

De-altfel, asta este una din mari probleme pentru Hermannstadt în actualul campionat. Sibienii au cea mai slabă formație în deplasare, cu doar 9 puncte, acum fiind la patru eșecuri extern la rând.

Dar, interesant este că unica victorie externă din acest campionat este obținută chiar în fief-ul Chindiei, 3-1, pe 18 septembrie 2020.

Pe final, să mai spunem că Hermannstadt continuă să fie vulnerabilă în defensivă, primind gol în 12 din ultimele 13 meciuri.

sursa foto: sportpictures