Barcelona - Atletico: catalanii, cu probleme în vestiar, trebuie să recupereze distanța față de Real

de Mihai Mateaș

Catalanii s-au împiedicat pentru a doua oară în ultimele trei meciuri, 2-2 la Celta, și au rămas la două puncte în spatele liderului Real Madrid în lupta pentru titlu în La Liga. Marți, 30 iunie, pe Camp Nou vine Atletico Madrid, unul dintre cei mai dificili adversari pe care-i puteau avea elevii lui Setien acum.

FRICȚIUNI ÎNTRE JUCĂTORI ȘI STAFF-UL TEHNIC

Catalanii au ajuns la șase meciuri la rând fără victorie pe Balaidos, o serie pe care nu au mai întâlnit-o din perioada 1998-2002 de pe terenul lui Deportivo La Coruna. Atmosfera din lotul echipei blaugrana s-a deteriorat, presa spaniolă arătând că există fricțiuni între veteranii lotului și staff-ul tehnic al lui Quique Setien, lucru care nu ajută în tentativa Barcelonei de a recupera distanța față de Real Madrid.

Totuși, avantajul catalanilor poate fi terenul propriu în meciul cu Atletico. Pe Camp Nou, Barcelona a reușit 15 victorii și o remiză în acest sezon, fiind jocurile de afară cele cu probleme. Pe teren străin, catalanii au reșit doar șase victorii, cinci remize și cinci înfrângeri în această ediție de campionat.

BARCELONA, O FORȚĂ PE CAMP NOU

Barcelona n-a mai primit gol acasă din luna februarie, de atunci reușind patru victorii la zero: 5-0 cu Eibar, 1-0 cu Sociedad, 2-0 cu Leganes și 1-0 cu Athletic Bilbao. Pe de altă parte, însă, și Atletico Madrid e în formă. 

Neînvinși de 12 meciuri în toate competițiile, „saltelarii” vin după patru victorii consecutive, în care au primit un singur gol, dar au marcat nouă. 

În tur, la Madrid, s-a impus Barcelona cu 1-0, dar ultimul duel direct a avut loc în Supercupa Spaniei, chiar în acest an, iar atunci a câștigat Atletico Madrid cu 3-2, în semifinale.

ATLETI, FĂRĂ VICTORIE PE CAMP NOU DIN 2006

În campionat, Atletico nu a mai câștigat pe Camp Nou din 2006, scor 3-1. De altfel, Diego Simeone are un complex în fața catalanilor, pe care i-a învins doar de trei ori în 27 de dueluri directe. 

În schimb, a pierdut de 15 ori! Cu totul altfel stau lucrurile în duelurile directe cu Quique Setien. Acesta de marți va fi al 10-lea dintre cei doi antrenori. Până acum, argentinianul a câștigat de șase ori și a pierdut doar de două ori. Un singur meci dintre cei doi s-a încheiat la egalitate. Un singur meci din ultimele șase „directe” a avut peste 2,5 goluri și doar trei din șase a avut ambele echipe marcatoare (GG).

MESSI, ÎMPOTRIVA UNEIA DINTRE VICTIMELE PREFERATE

În plus, Atletico este a doua victimă preferată a lui Messi, după Sevilla. Argentinianul, care a marcat golul victoriei și în tur, a înscris de 30 de ori în 35 de meciuri contra lui Atletico Madrid, reușind totodată și șapte pase decisive în aceste partide. Așadar, Messi a contribuit la 37 de goluri în 35 de meciuri cu Atleti. 

Quique Setien nu se poate baza pe Dembele, Sergi Roberto și De Jong la acest meci. Dacă ținem cont că l-a criticat public pe Arthur, despre care se spune că va ajunge în mod iminent la Juve, la schimb cu Pjanic, antrenorul Barcelonei are probleme în alcătuirea liniei de mijloc. 

Cu Celta, mijlocul Barcelonei a fost alcătuit din Vidal, Rakitic și Riqui Puig, dar această componență nu va fi, cu siguranță, una suficient de bună împotriva mijlocului lui Simeone, din care va lipsi, însă, Koke, suspendat. În afara lui Koke, Simeone îi mai are indisponibili pe Vrsaljko, Costa, Hermoso și Savic.

ATAC VS. APĂRARE 

Se întâlnesc cel mai bun atac din La Liga, cu 71 de goluri, cu a doua cea mai bună apărare, cu doar 23 de goluri primite. Ambele echipe sunt deficitare exact la capitolul la care excelează adversara. Atletico a înscris doar 41 de goluri, în timp ce Barcelona a încasat 33 de goluri. Pentru catalani urmează un alt meci greu, cu Villarreal, în deplasare, iar „Submarinul galben” e pe val și deja bate la ușa locurilor de Champions League. Un motiv în plus pentru Setien să-și dozeze eforturile și jucătorii într-un meci epuizant, cum sunt toate duelurile cu Atletico. 

ATLETICO E PE VAL 

Trupa lui Simeone, pe de altă parte, este într-o situație exact opusă celei de la Barcelona. Înainte de reluarea competiției, elevii lui Simeone erau pe 6, dar au reușit să ajungă pe locul 3 și să facă niște meciuri excelente. Doar Real Madrid a pierdut mai puține meciuri, 3, față de Atletico în acest sezon (4), dar faptul că „saltelarii” au remizat în 13 partide i-a scos din lupta pentru titlu. 

ECHIPELE PROBABILE 

Barcelona: Ter Stegen - Semedo, Pique, Lenglet, Alba - Vidal, Busquets, Rakitic - Griezmann, Suarez, Messi 

Atletico: Oblak - Trippier, Gimenez, Felipe, Lodi - Correa, Llorente, Thomas, Saul - Morata, Joao Felix 

Sursa foto: Guliver / Getty Images